altValerian Tulgara - Membru al Consiliului Suprem din RMN, preşedintele Uniunii de moldoveni din  Transnistria, în special pentru IA "Lenta PMR", a comentat rezultatele cu privire la alegerile prezidenţiale din Moldova:

 A treia încercare de a alege  preşedintele Republicii Moldova, nu a fost mai reuşită decât primele două, în componenţa sa deplină, comuniştii din nou  au  părăsit sala de conferinţe a Parlamentului şi  au declarat  în mod deschis, că  Marian Lupu – unicul  candidat  al  cîrmuirii „Alianţa”, înregistrată la alegerile prezidenţiale – nici un  vot de la PRKM nu va  obţine.

Cel mai probabil  în  Moldova  vor urma alegerile parlamentare anticipate. Putem numai să-i compătimim pe cetăţenii Republicii Moldova. Doar politicienii, din nou vor da  re-start "luptei" pentru mandate de deputat, şi, astfel, va  fi  activată o nouă rundă de luptă pentru putere. Locţiitorul temporar la postul  preşedinţial al  ţării Mihail Ghimpu, în mod deschis, numindu-se român,va  încearca să facă tot ce este posibil pentru a accelera intrarea  RM în România. Pentru înfăptuirea  visului  său, el are  suficient timp - pînă în toamna anului 2010.

Şi  aici, de asemenea, poate juca un rol important în schimbarea Constituţiei, la care  locţiitorul temporar la postul  preşedinţial, preşedintele  Parlamentului Republicii Moldova M. Ghimpu, intenţionează să introducă o lege de bază a statului. Alianţa „Pentru integrarea europeană” intenţionează, ca  şeful statului  să fie ales cu 51 de voturi de deputaţi, care, la rândul său, va permite o procedură simplificată pentru alegerea preşedintelui, unui vot de 50 plus 1 deputat. Şi astfel, Lupu speră să-şi păstreze puterea  „în mâinile sale”, elimininînd totodată  pe drepturi legale pe comunişti. Nu exclud faptul, că partidul de guvernământ va acţiona foarte agresiv, pînă la încercarea de a  distruge opoziţia.

Румынский язык
07/12/2009 11:49
Комментарии к статье:
Добавление комментария
Имя:*
E-Mail:*
Комментарий:
Введите код: *

Поддерживаете ли Вы первые шаги нового президента Приднестровья Евгения Шевчука?

1. ДА
2. НЕТ
3. НЕ ОПРЕДЕЛИЛСЯ
4. МНЕ БЕЗРАЗЛИЧНО

 
 
Поиск:
Календарь:
«    Февраль 2012    »
ПнВтСрЧтПтСбВс
 
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
 
Популярное


S-Video International
Авторское видео из Приднестровья

MusiclМолодёжный центр русского языка, литературы и музыки

Лучший интернет магазин подарков и сувениров - ручная работа.
rusvelikaia.ru